Jurnal de turneu

Miercuri, 30 octombrie, sat Dor Marunt, comuna Dor Marunt, judetul Calarasi
Adina Dragomir, de vorba cu Horia Mihail si Gabriel Croitoru

A.D. Cu ce gânduri terminati acest inedit turneu prin satele din România?
G.C. Ma bucur în primul rând ca vioara lui Enescu a revenit acolo unde îi era locul, adica pe scenele de concert si nu numai acolo pentru ca, iata, Enescu sunt convins ca a cântat prin multe locuri prin care noi înca nu am ajuns, prin multe alte sate. Dar ne-am straduit sa facem un pic de popularizare muzicii noastre, instrumentului pe care cântam si s-ar parea ca pe unii i-am convins. Cât de mult... o sa vedem câti vor reveni într-o sala de concert. În general eu zic ca impresia a fost pozitiva, pentru mine, cel putin, a fost un turneu peste asteptari!

H.M. E o întrebare la care probabil ca o sa raspund mult mai coerent peste o saptamâna – doua dupa ce lucrurile se vor fi asezat. În general trebuie sa remarc faptul ca ideile preconcepute pe care le-am avut la începutul turneului, cum ca nu vom avea spectatori, au fost complet demontate. Au fost mult mai multi oameni decât as fi crezut eu ca vor veni. Am fost primiti în multe locuri cu omenie, în vreo doua locuri chiar cu mult entuziasm. Una peste alta acest turneu cred ca este o victorie si pentru noi ca muzicieni cât si pentru cultura din România. stiu ca nu sunt modest spunând acest lucru, însa ceea ce a facut Gabriel Croitoru alaturi de mine în ultimele doua saptamâni, cred ca reprezinta un pas foarte mare pe care tara asta l-a facut fara sa-si dea seama prea multi de acest lucru.
Vom continua cu siguranta si la anul, chiar am vorbit cu Gabriel si vom reveni în cel putin doua din localitatile unde am fost, o sa le dau si numele, George Enescu din judetul Botosani bineînteles si Ciochina din judetul Ialomita. Caldura oamenilor din aceaste locuri ne-a emotionat profund.

A.D. Gabriel Croitoru, care este satul cu care ati ramas în minte?
G.C. As putea sa spun ca prima si prima impresie a fost cea din localitatea de bastina a lui Enescu pentru ca acolo cu siguranta instrumentul asta a mai vazut lumina zilei si a mai fost ascultat. E foarte onorant ca, iata, calcam pe urmele lui George Enescu si încercam sa iasa cât mai bine. Ieri, în comuna Ciochina, a fost, iarasi, un concert foarte reusit din toate punctele de vedere. Au fost si oficialii locali si ai judetului, a fost cu adevarat special.
A.D. 250 de oameni.
G.C. Da, Da! Incredibil!
A.D. O ultima întrebare am. Daca într-adevar tipul acesta de turneu poate crea public. si care a fost scopul, de fapt?
G.C. Eu zic ca da, în timp. Nu se poate dintr-o data. Este absolut incredibil ceea ce am facut noi. La început putea parea ca un act sinucigas, eu nu ma asteptam sa avem spectatorii pe care i-am avut, ca numar ma refer, dar iata ca au fost! Au venit în numar mare, nu au fost nici obligati, ca acum nu mai merge chestia asta si eu cred ca i-am convins pe multi. Vom vedea. Dintr-o data este absolut imposibil. Multi s-au manifestat în directia de a mai vrea sa asculte genul de muzica pe care l-au auzit si sa revenim ca ne asteapta cu mare placere. Deci o sa mai reeditam!
H.M. Interesul nostru, cel putin al meu, personal, pe care nu l-am declarat pâna acum, nu este de a crea public. Publicul în general se creeaza de catre sistemul de educatie, indiferent ca este cel de stat sau cel privat sau cel de acasa. Acolo stam prost, foarte prost, iar publicul salilor de concerte, într-adevar acolo se creeaza.
Intentia noastra este sa deschidem ochii si urechile oamenilor care traiesc în aceste zone si sa le aducem acasa, pe tava, o latura a frumosului. Muzica este frumoasa, arta în general este frumoasa, fapt care, cu siguranta, îi va schimba încet, încet pe unii dintre ei. Sigur, nu toti, dar macar unii dintre ei îsi vor schimba mult modul de a vedea lucrurile, de a actiona, practic modul de a-si conduce întreaga viata.

Luni, 29 octombrie, sat Cosâmbesti, comuna Cosâmbesti, judetul Ialomita
Adina Dragomir, de vorba cu Horia Mihail si Gabriel Croitoru

A.D. Ma uitam la dumneavoastra asta seara pe scena si ma gândeam la vechile trupe de teatru ambulant care mergeau din sat în sat si sustineau spectacole de teatru. Cum va simtiti dumnevoastra? Sunteti deja la al saselea concert din acest turneu...

G.C. Eu zic ca am început sa ne obisnuim si cu o atmosfera mai putin propice unei sali de concert. Nu întotdeauna se întâmpla sa ai spectatori care nu sunt familiari cu acest gen de muzica si ma bucur ca, iata, suntem la ei acasa. Sunt convins ca în seara aceasta am avut un impact destul de serios chiar daca nu în proportie de 100%. Asta e si greu si nici nu putem sa speram la asa ceva dintr-o prima editie, dar... poate ca mai recidivam!

H.M. Pe mine ma impresioneaza si înca nu-mi revin din surpriza pe care am avut-o în primele concerte: numarul mare de oameni care vin la aceste concerte. Cântam în sate, comune de câteva sute, mii de locuitori si se strâng între 50 si 150 de adulti si copii. Si nu numai localnici ci si oameni care aud de la Radio România în principal, de aceste concerte si le cauta si le gasesc si se bucura împreuna cu noi. Judetul Ialomita nu-mi spunea mare lucru din punct de vedere muzical - cultural dar acum, acum cred ca deja ne-am facut un public.

G.C. Da, da, lumea a venit! Adineauri chiar ne-a spus o pereche venita din Slobozia ca nu mai sunt spectacole în zona si se bucura de fiecare data când au ocazia sa prinda o manifestare culturala.

A.D. Spuneati mai devreme ca e multa lume, însa e lume care nu are disciplina unui concert. Asta seara era un zumzet asa... ca de sala de clasa. Cum e sa cânti în astfel de conditii?

H.M. Este dificil, câteodata este chiar enervant, as putea spune, însa ne-am asumat acest lucru. Dar ceea ce este important este ca în acest zumzet exista un procent de peste 50% de copii care sunt efectiv fascinati si care stau nemiscati indiferent de ce se întâmpla în stânga, în dreapta si în spatele lor, atenti doar la vioara lui Gabriel Croitoru si la pianul meu electric.

G.C. Eu îmi aduc aminte acum de unul dintre concerte, când s-a golit sala de spectatori, iar în zonele unde era mai putin zumzet, am gasit câte un morman de coji de seminte. Asta e un pic impropriu unei sali de concerte, dar probabil ca... unii dintre cei cae au fost linistiti, aveau gura plina.

A.D. Coji de seminte, zumzet, copii nerabdatori, cu toate astea... merita?
H.M. Eu zic ca da! Nu noi suntem cei care vor decide daca efortul acesta merita sau nu, ci dezvoltarea sau nedezvoltarea României din punct de vedere cultural în toate zonele si la toate nivelurile în urmatorii 30-40-50 de ani. Sunt convins de faptul ca daca nu face nimeni nimic, lucrurile nu se pot îmbunatati ci, dimpotriva, se vor distruge din ce în ce mai mult.
Experienta pe care am capatat-o în aceste concerte în sate mi-a dat sperante! Însa, repet, nu ca actiune singulara. Din pacate cei care taie bugete, în primul rând taie de la cultura si asta se întâmpla nu numai în România. Si tocmai de aceea initiative private sau initiative public-private sunt mai mult decât binevenite! Ca si aceasta.

A.D. Poate ca aceasta initiativa va fi un exemplu pentru urmatoarele...
H.M. Noi cred ca vom continua la anul, bineînteles daca si Gabriel este de acord. Eu as vrea sa continuam fiindca este o experienta pozitiva.
G.C. Eu sunt convins ca vom continua, mai ales ca peste tot pe unde ne-am dus, fara exceptie, am primit numai raspunsuri pozitive si mai marii localitatilor respective si-au oferit sprijinul pentru o viitoare experienta de genul asta. Orice gen de manifestare culturala e binevenita într-un loc unde Dumnezeu nu a ajutat altfel. Si atunci ne ducem noi!

Miercuri, 24 octombrie 2012, sat Bandoiu, comuna Marasu

Adina Dragomir de vorba cu Gabriel Croitoru si Horia Mihail
A.D. Unde a avut loc al treilea concert al turneului, Horia Mihail?
H.M. Am fost pentru prima data în viata mea în Insula Mare a Brailei. A fost o premiera atât pentru mine, cât si pentru Gabriel Croitoru, am mers aproximativ 60 de km pe un drum de pamânt, care nu exista pe niciuna dintre hartile pe care le aveam, indiferet daca e electronica sau tiparita. Sincer sa fiu mi-a fost frica pentru concertul din aceasta seara si mi-a fost frica pâna în momentul în care am vazut fetele copiilor care au fost prezenti în Caminul Cultural.
A.D. Cum au reactionat toti acesti copii? Au avut rabdare sa asculte?
H.M. În primul rând au fost foarte multi. Adusi din satele din zona. Copii, care au fost foarte cuminti, incredibil de interesati de ceea ce faceam noi acolo, de ceea ce am cântat, despre ce le-am vorbit… A fost absolut impresionant sa vezi copii de clasa a III-a, a IV-a, a V-a care n-au ascultat niciodata muzica clasica sau daca au ascultat, a fost în orele de muzica de la scoala, însa cu siguranta nu fusesera niciodata la un concert de muzica clasica, am întrebat acest lucru.
G.C. Gânditi-va ca cei care ne-au ascultat în aceasta seara, practic nu au nicio sansa sa asculte vreodata vreun concert. Sunt atât de rupti de lume în Insula Mare a Brailei, încât e imposibil sa mearga la asa ceva. Se cunosc între ei si singura forma de culturalizare este televizorul. Si-atunci au venit cu mic, cu mare sa vada cum este. La un moment dat Horia i-a întrebat daca le place si s-a auzit dintr-o data un DAAAAA. Nu poti sa ramâi neatins la asa ceva.
A.D. Dar o vioara vazusera? Sau un pian?
H.M. Erau câtiva… din cei 70 de copii care erau acolo, însotiti de vreo 20 de adulti, erau câtiva care vazusera o vioara si câtiva care vazusera un pian. Nu stiu daca în realitate sau în fotografii sau la televizor, dar când i-am întrebat lucrul acesta, au ridicat mâna foarte cuminti si politicosi.
A.D. Gabriel Croitoru, a meritat tot acest efort?
G.C. Cu siguranta! Copiilor le-a placut. La fel si adultilor. Sunt convins ca au fost si copii care au venit cu interes, sa asculte muzica clasica si copii care au ajuns acolo din pura curiozitate, sa vada cum arata o vioara Guarneri. Important e ca am cântat pentru toti muzica buna.
A.D. Ce v-a impresionat cel mai mult în acest al treilea concert?
H.M. Cel mai impresionant pentru mine a fost ca la sfârsitul concertului efectiv au navalit în jurul meu si în jurul lui Gabriel Croitoru, dorind autograf. Cred ca am dat cele mai multe autografe din cariera mea, probabil 40 sau 50 de autografe. A fost absolut incredibil.
G.C. Pe mine m-a impresionat momentul în care în sala se facuse liniste deplina. Toti ascultau cu atentie. Si dupa concert pâna si oficialii locali ne-au spus “Dom’le, ce liniste se facuse în sala dintr-o data! Nu ne venea sa credem!” A fost cu adevarat impresionant!
A.D. Ce sentimente aveti când cântati în astfel de locuri, aproape uitate de lume?
H.M. Din pacate asta este realitatea, acest sat, în care am cântat asta seara, este într-adevar uitat de lume, fiind izolat total de restul României. Sentimentul este ca facem bine. Cred ca e ca un medicament, un fel de vitamine pe care oamenii acestia le primesc de la noi.
G.C. Eu m-am simtit putin diferit decât într-o sala de concert. În sensul ca noi ne respectam publicul oricare ar fi el, noi ne adresam tuturor categoriilor de public, nu doar cunoscatorilor, dar chiar daca nu era atmosfera unei sali de concert, atentia si aviditatea cu care unii dintre ei au ascultat, m-au impresionat foarte tare. Eu sunt foarte multumit daca am reusit sa convingem macar o mica parte dintre ei.
A.D. Credeti ca muzica clasica poate fi liantul dintre civilizatie si zone mai putin favorizate sau chiar… uitate de lume?
H.M. Eu cred ca da. Eu cred ca din cele câteva sute de copii pe care i-am cunoscut pâna acum si cele câteva sute pe care urmeaza sa îi cunoastem, si nu numai copii, chiar si adulti, cu care ne-am întâlnit, un procent destul de important din acesti oameni îsi vor schimba într-un fel viziunea fata de viata, au avut contact si cu altceva. Cu ceva frumos.
G.C Eu sunt convins ca e asa! Iata, au trecut deja trei concerte. În toate cele trei sate în care am cântat, toata lumea ne-a cerut sa revenim. Cu vehementa! Ceea ce mi se pare cu totul si cu totul minunat. De unde nici nu te-astepti sa vina cineva la concert, te trezesti cu un numar mare de oameni dornici sa te asculte, carora le-a placut asa de tare, încât vor sa revii. Nu poate decât sa te bucure acest fapt. Înseamna ca am câstigat niste suflete de partea noastra. Ceea ce e mare lucru!
A.D. Apropo de întâlnirea cu ceva frumos, Horia Mihail, am vazut pe site-ul turneului o fotografie în care erau vreo 7-8 copii într-o caruta. Ce era cu acesti copii? Veneau, plecau de la concert?
H.M. Da, da, asta se întâmpla la al doilea concert, în Baluseni, judetul Botosani. De fapt erau acolo trei carute si i-am vazut pe copii urcându-se în caruta dupa ce au aplaudat minute în sir, în picioare, cu frenezie. I-am vazut cum se urcau toti în carute si am rugat un domn care era prin preajma sa fotografieze acest moment care mi s-a parut absolut incredibil.
A.D. Sunteti obisnuit cu atât de multe turnee, Horia Mihail, e posibil ca acesta sa va fie cel mai aproape de inima?
H.M. Categoric! Si cred ca o sa îmi petrec multa vreme facând acest lucru. Pentru ca merita!
A.D. Gabriel Croitoru, ce spuneti?
G.C. Va spun ca am vorbit mai devreme cu fata mea care mi-a spus : “Acum începi si tu sa fii cunoscut cu adevarat!” Ceea ce mi s-a parut o remarca absolut grozava!

22 octombrie 2012, sat Arbore, comuna george Enescu
Sorina Goia de vorba cu Gabriel Croitoru si Horia Mihail,

S.G. Unde va aflati acum Gabriel Croitoru ? Unde sunteti si ce faceti acolo?
G.C. Suntem în comuna George Enescu, locul unde s-a nascut marele maestru si tocmai am avut un concert, sa spunem, inaugural al concertului pe care îl întreprindem prin diverse localitati.
A.G. Cum suna vioara lui George Enescu la sate?
G.C. Deocamdata e primul concert si suna foarte bine conform opiniilor celor care au fost la concert.
S.G. Cine a fost la acest concert al vostru, la acest recital?
G.C. Au venit din partea primariei, a fost toata lumea, oficialii locali.....
S.G. Dincolo de oficialitati, publicul, marea majoritatea a publicului?
G.C. Publicul mare au fost copiii si probabil profesorii lor de la scoala din localitate. M-am bucurat ca au fost în numar asa de mare si nu numai ca au fost în numar mare, dar au fost si foarte atenti.
S.G. Ce spune pianistul Horia Mihail?
H.M. Sunt impresionat de ceea ce mi s-a întâmplat. Nu ma asteptam sa fie atâta lume.
A.G. Dar esti atât de antrenat Horia în aceste turnee nationale... nu ?
H.M. Da, dar va spun ca este un moment foarte important si pentru mine ca muzician si pentru cei de aici si pentru România în general fiindca reactia celor care au fost la concert, si va spun au fost peste 100 de persoane în caminul cultural....
S.G. Înteleg ca au fost foarte multi copii asa cum spunea Gabriel Croitoru..
H.M. Au fost aproximativ 40-50 de copii si tot atâtia adulti care au ascultat cu foarte mult interes si au primit cu foarte mult drag. Toata lumea a vibrat, inclusiv noi acolo, pe scena.
S.G. Simtiti asa un soi de întoarcere în timp pe vremea când George Enescu cânta într-adevar foarte aproape de public.?
G.C. Eu am simtit-o cu siguranta acum, iata, am debutat pe scena caminului cultural care de fapt e o inaugurare a acestuia, pentru ca înteleg ca a fost proaspat renovat. M-am bucurat sa cânt pentru prima data într-un loc unde maestrul George Enescu nu numai ca s-a nascut dar a si cântat cu siguranta de foarte multe ori.
S.G. Voi veti cânta în acest turneu în camine culturale si în scoli, nu-i asa? Ocoliti practic acele trasee consacrate si aveti un traseu aproape de cei care poate nu au ascultat un asemenea recital.
G.C. As zice ca acest proiect are un rol educativ în primul rând. Asta se si doreste. De fapt si Enescu a facut la rândul lui tot felul de concerte, nu stiu daca educative dar în orice caz de culturalizare a multor paturi sociale care nu au avut acces în salile de concerte.
S.G. Horia Mihail, care este impresia ta? Încerc sa te mai descos un picut pentru ca esti audibil impresionat.
H.M. Eu cred ca Enescu a vrut sa si aline suferinta si cred ca reusim si noi sa facem acest lucru. E un alt tip de suferinta, România înca are un drum foarte lung de parcurs pâna sa intre în rândul tarilor cu adevarat moderne, civilizate iar ceea ce, iata, am început sa facem astazi cred ca va ajuta cât de putin în acest drum. Am simtit bucuria oamenilor, am simtit faptul ca pentru ora în care am fost acolo alaturi de ei viata li s-a schimbat.
S.G. Si sperati sa se întâmple acest lucru în continuare în toate satele unde veti merge: Bandoiu, Latinu, Bordusani, Cosâmbesti, Ciochina, Dor Marunt?
H.M. Categoric. Eu sunt foarte bucuros si multumit pentru ca am început asa.
S.G. Gabriel Croitoru. O concluzie?
G.C. Debutul este pe de-o parte foarte promitator si sunt ferm convins ca si în celelalte localitati se va întâmpla la fel, drept pentru care consider ca aceasta initiativa este una foarte utila si cu siguranta o vom mai repeta.
S.G. Multumesc Gabriel Croitoru. Multumesc Horia Mihail si succes în continuare în cadrul turneului vostru Vioara lui George Enescu la sate organizat de Radio România Cultural si Accendo.